Cum (nu) funcționează contenciosul administrativ

Numele e un pic umflat. Este o exprimare „tehnică” dar „contenciosul administrativ” (căci despre el voi vorbi acum) nu reprezintă altceva decât procedura care trebuie parcursă când vrei să te cerți cu statul (primărie, minister, amenzi date de poliție, etc.). Practic este o lege specială care se poate consulta aici.   Îmi propun să arăt în continuare ce NU funcționează în acest domeniu și care sunt problemele de care ne-am lovit noi până acum.

În primul rând ar fi chestiunea despre care vorbește toată lumea dar care îi lasă rece pe guvernanții noștri și care s-ar putea enunța simplist așa: „dosare multe – judecători puțini”. Este una din pârghiile cele mai eficiente prin care statul ține sub bocanc justiția. Și prin asta se vede mârșăvia celor care ne-au condus toți acești ani, fiind evident că o fac intenționat. Pentru că soluția este foarte simplă: să angajezi/formezi atâți judecători de câți e nevoie pentru ca justiția să funcționeze corect. Sigur că asta ar presupune costuri mai mari (o „presiune mare pe buget” cum le place lor să spună) dar trebuie să fim cu toții de acord cu un lucru: Dacă nu ai justiție nu ai nimic! Iar o parte din costuri ar putea fi recuperate prin obligarea celui care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată. Acum cheltuielile de judecată se plătesc la început (se numesc taxe de timbru) și, în cazul contenciosului administrativ, au valori ridicol de mici. De exemplu un proces la Înalta Curte ne costă pe noi 100 de lei! Nici cheltuielile poștale nu recuperează statul din banii ăștia! Dar să nu deviem prea mult.

Consecința imediată a problemei de mai sus este durata foarte mare a proceselor. De exemplu un proces în care am făcut recurs pe data de 15.11.2018 are primul termen la Înalta Curte în data de 20.04.2021! De motivări nici nu mai zic. E cum ți-o fi norocul. Dacă ai noroc îți vine motivarea repede, dacă nu… poți să aștepți și ani de zile! Asta în condițiile în care legea spune că ea trebuie dată în 30 de zile (de curând modificată în maxim 90 de zile). Ca o paranteză, la noi justiția (contenciosul administrativ în cazul de față) funcționează așa: judecătorul ascultă părțile, administrează probele iar după asta stă și se gândește cine are dreptate. Pentru asta are nevoie de un timp de gândire: de obicei câteva săptămâni, foarte rar în aceeași zi, niciodată pe loc. Este normal ați zice voi și așa zicem și noi. Ni se pare firesc ca judecătorul să cântărească de mai multe ori. Doar că, după ce a analizat cât de bine a putut și a luat o decizie trebuie să ne spună și nouă (părților) cum de a ajuns la concluzia respectivă. Trebuie să facă public raționamentul său care, în limbajul de specialitate, se numește motivare. Și aici apare buba. În mod normal ar trebui să fie doar o formalitate. Este vorba doar despre redactarea unui document. Repet, hotărârea e deja luată. Sigur că pentru asta e nevoie de ceva timp dar de aici să se ajungă la luni de zile și chiar ani e prea mult.

Da, judecătorii au mult de lucru. Este un fapt, o certitudine. Iar unii vor spune că de aici vin toate problemele, că, din cauza asta judecătorii mai și greșesc. Dar nu e numai asta. Mai e ceva. Și anume calitatea judecătorilor, competența judecătorilor dacă vreți. Nu generalizez, nu spun că toți judecători sunt proști dar spun că, printre ei, sunt unii care nu prea au treabă cu ceea ce fac. Ca să demonstrez asta, folosind date publice disponibile la adresa http://portal.just.ro/3/SitePages/dosare.aspx am făcut o mică analiză a Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului București.  Întrebarea care se pune este: câte din hotărârile date de Tribunal sunt menținute de Curtea de Apel? Iar rezultatele sunt:

Pentru anul 2016

Pentru anul 2017

Pentru anul 2018

Repet, analiza este făcută doar pentru dosarele care au fost judecate în fond de Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului București pentru care există date publice. Cum nu în toate dosarele a fost pronunțată o hotărâre definitivă procentele pot suferi modificări. Totuși consider că datele sunt concludente având în vedere numărul mare de dosare disponibile. Ce spune asta? În linii mari spune că într-un dosar din patru hotărârea dată de Tribunal este desființată de Curtea de Apel. E mult sau puțin? Mie, personal, procentul ăsta mi se pare mare.

Un alt fenomen foarte deranjant pentru justițiabili este fuga de răspundere a judecătorilor care se concretizează în declinarea competenței adică în trimiterea dosarului la alt tribunal sau la altă judecătorie/curte de apel. Spun că este o fugă de răspundere pentru că, în marea majoritate a cazurilor (în toate cazurile în care am fost noi implicați), judecătorul care primește dosarul își declină la rândul său competența fiind nevoie de o a treia instanță care să judece cine trebuie să judece. Iar plimbarea asta dintr-o parte în alta poate dura câțiva ani (un an în cel mai optimist scenariu). Aceleași date publice ale Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului București demonstrează că declinarea competenței este un fenomen de care judecătorii abuzează:

Apoi, Art. 1 din Legea contenciosului administrativ are un alineat interesant:

(5) Când Ministerul Public apreciază că prin emiterea unui act administrativ normativ se vatămă un interes legitim public, sesizează instanța de contencios administrativ competentă de la sediul autorității publice emitente.

Când PSD-ul ștergea pe jos cu justiția, când derapajele guvernanților ajung și în MCV ce face Ministerul Public? Dă în judecată Guvernul? Apară interesul legitim public așa cum are obligația legală să o facă? Eh, nu, nici chiar așa. Să nu exagerăm.

O singură acțiune în contencios administrativ inițiată de Ministerul Public în ultimii 7 ani

Da, ar fi fost frumos ca răspunsul să fie semnat de cineva. Dar na, și ăștia au mult de lucru, nu se mai uită la detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.