Un caz de Malpraxis (III)

Răspunsul Comisiei a fost, să stau liniștit, că nu e nici o problemă. Și citează părerea Prof. Univ. Dr. Pascut Magda: “Aș vrea să menționez că ecografia este o examinare de screening, ieftină și accesibilă dar cu sensibilitate și specificitate reduse.” Nu spune doamna profesor universitar pentru cine este ieftină și accesibilă. Pentru dânsa poate. Pentru cel puțin două milioane de salariați și alte câteva milioane de pensionari suma de 170 de lei (eram în anul 2016) reprezenta mai mult de 10% din venitul lunar. Și chiar, presupunând că ecografia ar fi ieftină și accesibilă, ce ar trebui să fac? Să-mi fac zece ecografii iar apoi să văd care e cel mai popular răspuns? Cu alte cuvinte doamna profesor universitar îmi spune: “Fă-ți alta! E ieftină!” Dacă este ieftină și accesibilă însemnă că medicii nu au nici o responsabilitate?

Problema pe care nu o vede nici Comisia și nici doamna expert e că, mie nu mi se spune că ecografia poate da chix, probabil asta e ceva ce ar trebui să știe toată lumea. Problema e că dl. Daniel Mihai îmi spune în termeni cât se poate de categorici că sunt în kkt. Dacă ar fi zis: „asta se vede la ecografie dar ar putea fi altfel”, atunci ar fi fost în regulă. Dar, ca să mă convingă să vin și săptămâna următoare la Parhon, asta nu e suficient. Așa că îmi pune și un diagnostic. Evident cel mai nasol posibil, dar, din păcate pentru el, greșit.

La tribunal avocatul dânsului va susține că a fost formulat un diagnostic ecografic pe baza a ce s-a văzut. Mare greșeală. Dl. Daniel Mihai își va concedia avocatul pentru asta. Pentru că el nici măcar nu a stabilit un diagnostic. Să mă uit mai bine pe foaie. Și da, acolo unde era rubrica „Diagnostic” nu era trecut nimic. Dar asta pentru că diagnosticul era trecut în altă parte. Cel mai probabil cei de la clinica Regina Maria aveau alte tipizate, cu care nu era obișnuit. A, nu, diagnosticul care era trecut în mijlocul paginii nu era diagnostic. Era doar o simplă observație. Că sună exact la fel ca un diagnostic nasol e doar o întâmplare nefericită. Și asta va susține și următorul avocat. O fi justiția la noi cum o fi dar nici chiar așa. Chiar și simplă informație dacă ar fi tot nu e în regulă din simplul motiv că e o informație falsă care nu are ce căuta într-un document medical.

Dar stați că am sărit niște etape. Au fost multe în cei șase ani cât a durat procesul. Și chiar a fost un moment, chiar la început, în care am vrut să renunț. Când judecătorul m-a întrebat unde stă dl. Daniel Mihai. Unde are locuința? Unde șade? Și mi-a dat termen, două săptămâni parcă, să-i aduc adresa. Cum dracu să aflu unde stă doctorul? Ce să fac? Să-l urmăresc? Să văd unde se duce? Băi, și culmea e că, pe forumurile în care am postat, au fost unii care se dădeau avocați și care mă sfătuiau să mă duc la evidența populației, să întreb acolo. Nu m-am dus nicăieri. I-am spus judecătorului că habar n-am unde are adresa doctorul, tot ce știu e că evenimentul a avut loc la clinica Regina Maria. S-a uitat un pic în Codul de Procedură Civilă (îl avea pe masă) și a zis că e OK, o să-l citeze acolo. Acum, de ce nu s-o fi uitat de la început e altă poveste.

În fine, trec de etapa asta și ajung la medicina legală. Nici ăștia nu se grăbesc deloc dar, într-un final, dau răspunsul. Zic și ei că ecografia are sensibilitate și specificitate redusă, încearcă să-l scuze cât de mult pot pe nenea ăsta, dar într-un final zic că, „cel mai probabil”, diagnosticul corect era altul. Doar că judecătorul îmi respinge cererea. Îmi zice ceva de genul: „Da, a greșit doctorul, dar ai greșit și tu.” Cum?

Cică ar fi trebuit să mă duc și la alt doctor !? Să nu stau doar în ce zice ăsta. Bine, eu lucrul ăsta îl făcusem, dar nu îl puteam face chiar în aceeași zi. Fusesem chiar la ei, la Parhon, și ăia, culmea, mă trecuseră în niște registre. Și ăsta a fost amănuntul cu care am câștigat în apel. Din a doua încercare. Că prima dată mi se respinge și apelul. La modul cel mai urât posibil, adică tribunalul spune pur și simplu că medicul n-a greșit deloc. Doar că hotărârea asta se putea da decât dacă și doctorul făcea apel, lucru care nu se întâmplase. Fac recurs și câștig. Câștig în sensul că se anulează tot și o luăm de la capăt. Alți bani, altă distracție. În fine, nu vă mai plictisesc cu detaliile juridice, importantă e hotărârea care a rămas definitivă:

După ce s-a terminat procesul, nu cred că au durat 3 luni și am avut banii în cont. Ceea ce arată că, totuși, se mișcă și la noi un pic lucrurile.

Deși cazul în sine nu e important, el arată că sistemul medical din România funcționează pe bază de șpagă. M-am luptat șapte ani să dovedesc un caz de malpraxis dar am reușit. Din păcate, între timp au apărut altele mai grave. Nu-mi rămâne decât să lupt în continuare.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.