Plîngere penală împotriva Parlamentului României

Mai precis împotriva parlamentarilor României. Parlamentul, în sine, ca instituţie, nu răspunde în faţa legii, dar parlamentarii pot şi trebuie să răspundă penal pentru acţiunile lor. Plîngerea pe care am făcut-o eu se referă la infracţiunea de abuz în serviciu (Art. 297 Cod Penal) pentru ignorarea referendumului din 2009 pentru trecerea la un parlamanet unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300. 

Mulţi vor spune că a fost un referendum consultativ, deci îl putem ignora.

Faptul că, în cazul referendumului consultativ, nu este stabilită o procedură ulterioară nu se traduce într-o lipsă a efectelor acestui referendum. Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voinţa populară, exprimată cu o largă majoritate (în cazul de faţă, 83,31% dintre voturile valabil exprimate), să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului.

Am citat din DECIZIA Nr.682 din 27 iunie 2012 dată de Curtea Constituționlă a României (disponibilă integral aici: Decizie_682_2012)

Să ne înţelegem bine. Singurul scop al acestui referendum a fost ca Traian Băsescu să cîştige alegrile prezidenţiale din 2009. Doar de asta a fost făcut. Să mimeze o oarecare dorinţă de reformare a statului. După ce a cîştigat alegerile, Traian Băsescu a uitat complet de acest referendum. Asta în condiţiile în care a avut Parlament, a avut Guvern, a avut absolut toate mijloacele necesare. Dar asta nu înseamnă că putem ignora acel referdum.

Din punctul meu de vedere este evident că avem de-a face cu un abuz de care se fac vinovaţi toţi parlamentarii indiferent de partidul politic din care fac parte.

EDIT 1:

Model de plîngere penală împotriva Parlamentului

EDIT 2:

Plîngerea penală împotriva Parlamentului a fost clasată… în primă fază

EDIT 3:

Eu contra Justiţie: 2 – 0

EDIT 4:

Ultima fisă: CEDO

EDIT 5:

UPDATE: Numărul dosarului la CEDO este 60177/16

EDIT 6 şi ultimul:

Game over

69 de comentarii la „Plîngere penală împotriva Parlamentului României”

  1. Excelent demersul si articolul. Sper ca nu va fi invocata (ca de obicei) lipsa calitatii procesuale. Personal va sustin. Cu stima,

    1. LA NOI CA LA NIMENI. ASA STAPAN ASA CACIULA. A-TI PUS IN VARFUL TARII UN NEAMT SI ALA INFRACTOR , CARE PRIN ABUZ CA PRIMAR ISI ALOCA CASE , PRIM MINISTRU UN UNGUR CU NEVASTA FRANTUZOAICA . . O MULTIME DE PARLAMENTARI . . GRECI , TURCI , AROMANI , ROMI . . . CU TOTII PUSI PE CAPATUIE DE LA ACEASTA TARA AMARATA. UNDE SANT ROMANII ? NU SANT IN TARA LOR . . IZGONITI DE SISTEMUL CORUPT . . DE PARLAMENTARII GROFI , UMFLATI SI AROGANTI. CAT MAI TINE CU FURATUL HOTILOR ?

      1. Domnule DRAGHICI DAN, dvs cu cine ati votat daca va toti dati atata in petic? Pe Ponta?
        De ceva ani toti fura, indiferent de partid.

      2. Bine ca este roman-sadea favoritul dvs. V.V. Ponta, infractorul penal care urmează in curând sa înfunde bulaul ! Sau… Îți pare rau ca a plecat Basescu ?

      3. Lasa ca l-am avut si pe neaosul Iliescu si pe adevaratul roman Basescu (hot, mincinos, bataus, las, corupt, betivan, badaran, etc.) cu prim-ministru sluga, si ce am rezolvat?

      4. Iohannis nu si-a alocat singur casa prin abuz in serviciu! El a cumparat de la un mostenitor caruia i s-a anulat certificatul de mostenitor pentru ca ar fi folosit un inscris nereal obtinut de la secretarul unei comune de linga Sibiu.Iohannis nu e acuzat pina prezent de o fapta penala.

        1. Mai jegule cum de tocmai acest gunoi care a dat girul retrocedarii este nevinovat
          Cum masa a cumparst 6 case din meditatii. A platit impozit pentru veniturile ilicite?

          1. De ce nu semnezi cu adevaratul nume daca esti convins de ce scrii? Cred ca esti convins ca minti!

      5. Ba da ma lasi cu nemtii si ungurii tai? Nu te am vazut cu cacatii de romani Iliescu, Vacaroiu, ponta si altii sa iei atitudine si sa mori cu ei de gat…

        1. Tot e un dracu ungur romin neamti ,toti care sint li
          nga polonic sint niste hoti ordinar ,numai noi ameni de rind suferim din cauza lor ,si ne certam ca ungur romin sau alte nationalitate ,Nu te teme ei nu se cearta ei se furu impreuna ,

          1. Sigur nu esti din Transnistria? Ca dupa cum scrii seamana cu o lozinca de acolo: Daca catzi, gasesti!

      6. unde sunt romanii ? in puscarie , si mai sunt care vor intra sigur , deci ……
        acolo sunt romanii domnule , sau sunt de alta natie si nu avem cunostinta de asa ceva cumva ? :))

      7. Chiar asa, unde sunt romanii, de ce doar stau si nu se si implica…Asteapta sa fie izgoniti, ca nu sunt in stare sa se implice in conducerea tarii lor…Roman(banui) fiind d-le Draghici, in loc sa scrieti pe niste forum-uri doar, mai bine v-ati implica, in loc doar de a vocifera…Este mai corect asa…

    2. CEI CARE AU ORGANIZAT ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 2012 FARA A TINE SEAMA DE DORINTA POPORULUI EXPRIMATA PRIN VOT IN 2009 CU PRIVIRE LA UNICAMERAL SI MODIFICAREA CONSTITUTIEI AU CREAT UN ATENTAT LA SUVERANITATE SI SIGURANTA VOTULUI POPORULUI. CEI CARE AU VALIDAT REZULTATUL VOTULUI (CCR-ul),FARA A TINE SEAMA DE CONTINUAREA ACTIVITATI PARLAMENTARE IN CONDITIILE EXPRIMATE DE POPOR AU ATENTAT IARAS LA SIGURANTA SI SUVERANITATE CEI ALESI AU PRESTAT ILEGAL FUNCTIA DE PARLAMENTAR IAR TOATA ACTIVITATEA LOR IN MATERIE DE LEGI ,AMENDAMENTE ,MA ROG, HOTARARI PESTE DESTINELE NOASTRE . DA, TRAIM INTR-O TARA ILEGAL CONSTITUITA POLITIC SI CE ESTE CEL MAI RAU ESTE CA SI PARLAMENTUL EUROPEAN ACCEPTA ACESTE ILEGALITATI . INTR-O INSTITUTIE CARE SE DORESTE RESPECTATA (U E ) , ACCEPTA ACEASTA ILEGALITATE !!!!!!!!!!!! NICIODATA N-O SA FIM DEMNI DE O DEMOCRATIE ADEVARATA ,NICI MACAR LA NIVEL EUROPEAN . MI-E SILA ….

      1. va salut ,este adevarat ce spuneti dar nu conteaza cine va fi la conducere pentru ca va face tot ceva impune europa (CE) eu traiesc afara de 22 de ani si vad ce se intimpla afara ,acelasi lucru e peste tot mai putin in tarile nordice si non-comunitare (COMUNITATEA EUROPEANA E DICTATURA CAMUFLATAIN DEMOCRATIE)

  2. perfect. in acelasi mod ar trebui procedat si in cazul construirii unei mega moschei. organizarea unui referendun, dupa care plangere penala, in cazul in care nu se respecta.

      1. Parerea mea este ca , ar trebui sa ne alaturam TOTI , adica TOTI CETATENII ROMANIEI . Toti am fost furati , mintiti , injositi, indiferent de religie , nationalitate sau ce vreti voi . Toti sintem vinovati de ce se intimpla in tara pentru ca am fost lasi , pentru ca nu am stiut sa ne impunem iar acum tragem ponoasele . DECI TOTI trebuie sa ne alaturam aceste cauze .

        1. Corect , avem dreptul la pareri. De asta am avut o revolutie , asa cum a fost ea , in 89.
          Dar avem si dreptul sa tragem la rost pe cel care ne ia peste picior, asa fiindca are o stare mai exaltata pe moment. Poate o fi fost vreun pahar de vin … de vina.

  3. Nu stiu daca Parchetul General poate rezolva aceasta problema. Cei care pot face ceva in aceasta problema cred ca sunt Avocatul Poporului si Curtea Constitutionala, care fara sa fie sezizati nu pot face nimic.

  4. Ideea e foarte buna ! E nevoie de mai multe semnaturi ? Pot face si eu ceva ? Altceva decat sa fiu de acord si sa stau ? Prefer un raspuns direct la adresa de mail.
    Multumesc si succes !
    Cu prietenie,
    Silviu

  5. CCR-ul a validat Parlamentul in mod abuziv fara sa tina cont de rezultatul referendumului. Avocatul Poporului a facut abuz pentru ca nu a pus in aplicare rezultatul referendumului si nu a atacat la Curtea Constitutionala inainte ca , CCR -ul sa valideze Parlamentul.Ce ati facut nu prea are sorti de izbanda intrucat Parlamentul este validat de CCR. Puteati sa atacati Avocatul Poporului in penal pentru abuz ca nu a pus in aplicare referendumul sau atacarea deciziei parlamentare la CCR- sau poate ca deja ati facut acest demers. Oricum, va sustin !Mult succes in continuare!

  6. Felicitări! O astfel de plângere,trebuie să facem toți acei care ne simțim călcați în picioare de penalii din parlamentu’ RUȘINII! Eu personal, mă aliez acestei inițiative!

  7. Demersul tau Marius este unic si poate marca un inceput! In definitiv, un referendum validat de Curtea Constitutionala a Romaniei TREBUIE legiferat de catre Parlament. Chiar daca nu este stipulat in Constitutie, Parlamentul ia act de vointa noastra si actioneaza in consecinta. Mai pe romaneste, parlamentarii (deputati si senatori) teoretic, ne reprezinta deci nu se pot opune vointei noastre. Subscriu total la demersul tau si a altor romani care au votat Referendumul din 2009.

  8. Trebuie ca noi toti sa-i dam in judecata pe nesimititii aia care nu tin cont de parerea poporului. Se cred si ei niste mici dictatori. Ar trebui, cand sunt prinsi, sa fie linsati… Se cred stat in stat. Huooooooooooooooooooooooo!

  9. Daca ati posta plangerea si o lista pe care sa se inscrie persoanele ce se simt lezate, deoarece au votat la referendum degeaba, poate s-ar strange „cantitativ” si calitatea procesuala!

    1. E buna și plângerea penala , ei sunt penali sigur în primul rand pentru că ne-au furat tara , au facut CONSTITUTIA lor,sunt imunitari, inamovabili, mai presus decât lege, CSM – UL îl aleg ei, CSM – UL alege seful DNA, etc, dar be – au furat REFERENDUM UL din 2009. Au furat SUVERANITATEA poporului.
      Dacă semnam 500 000 romani inițierea unui alt REFERENDUM, conform art 150, lit 1 din CONSTITUTIA ROMANIEI putem sa schimbăm CONSTITUTIA din temelii.

      1. Trebuie sa facem o lista ( eu lucrez în străinătate și nu am calculator),s-o semnam noi și alte persoane și sa ne întâlnim în piazza pentru a depune REFERENDUM. Cu plângerea penala sunt se acord , dar eu fac plangere penala de 10 ani împotriva unor magistrați craioveni care au dispus N. U.P.impotriva unei persoane inexistente, în ciuda faptului ca la dosar a depus doua adrese oficiale de la Politie si Primărie , precum ca persoana nu exista.
        EI SUNT MAI PRESUS DE LEGE ȘI NUMAI PRIM SCHIMBAREA CONSTITUTIEI PUTEM SA SCĂPĂM DE HOTI

  10. Felicitari.Sint alaturi de dvs.Ignorati comentariile de aici,malitioase;probabil „postaci”.Ideea este de milioane si sint convins ca vor aparea sustinatori si Oameni cu sprijin la initiativa.Esti un om MARE domnule.O zi buna si…te sustinem

  11. Felicitari! Sunt alaturi de dumneavoastra, ar trebui sa ne unim cu nume cu semnaturi etc. Acest Parlament este ilegal, la fel si legile lor abuzive care nu sunt in interesul poporului!

  12. Super tare si bine ce ai facut.
    Cum te-am putea sustine?
    O sa studiez chestiunea sa vad daca e fezabil sa facem si altii plangerea ta.
    Eventual se poate merge la institutii europene pe subiectul asta?

  13. nu mai dati din gura…faceti si voi la fel 🙂
    Are un om initiativa si va strangeti 1000 sa vorbiti in jurul lui. Da la fapte…nu va inghesuiti.

    1. Bai Liliana, de ce ne jignesti?
      Azi am vazut, iar tu vrei azi sa ma fac zmeu?
      Daca ai fi cu bun simt, ai gandi ca fiecare ne mobilizam cum putem, cand alegem noi, nu cand ti se scoala tie tanti!

    2. Te-ai inghesuit tu intai vreau sa am cunostinta de acest fapt, iar doi, latratoare te numesti si tu, dar mai mult pe langa subiect, ma gandesc, ca de plictiseala..

  14. Pe cand o actiune la fel de bine sustinuta si in ceea ce priveste pensiile speciale si salariile nesimtite ale acestor „alesi”? Unde e separarea interesului public de cel privat? Atunci ne organizam toti cetatenii din Romania intr-o asociatie care isi propune sa nu mai plateasca impozite la stat, sa vedem atunci daca vor mai fi bani pentru salariile si pensiile lor speciale…

  15. Foarte bine, îşi acorda salarii fără a lua în seama cetățeanu, serviciul pentru o parte dintre acesti distinşi funcţionarii (de fapt au cerut ca domniile lor să nu mai fie consideraţi funcţionari) e distracţie. Tinerii nu au unde lucra, industria e la pământ, foarte multe legi sunt date pentru aranjamente, etc., totul e o nebunie şi domniile lor nu răspund în vreun fel. Mă bucur că, însă mă tem că nu vor putea fi traşi la răspundere pentru că sunt mai presus de lege.

  16. Felicitări !! Si au dat seama si romani ca sunt duși de nas cu zăhărelul de niște impostori care fac doar interesele lor si nu al romanilor , ce este mai tragic e ca copii in școala sunt educați sa nu gândească ci sa asculte tot timpu ce li se toarnă in cap fara drept de părere pt ca chiar si părinți sa nu cumva sa l supere pe profesor cu o opinie contradictorie ca sa i dea cumva copilului o nota mai mică .At trebui sa se înceapă cu școala pt a schimba mentalitatea romanilor

  17. O sa aiba grija cei in masura , inclusiv presa sa se scufunde usor si neobservat acest subiect . Pun pariu ca nu o sa mai auziti nimic sau mai nimic despre acest proces impotriva celui mai mare act antidemocratic care s-a intamplat in Romania de dupa 90. Sper ca intelege toata lumea ca mergem degeaba la vot. Ce se intampla in Romania este o mascarada ordinara comparabila doar cu „democratia” din tarile africane.

  18. Si pe cand dam in judecata parlamentul Romaniei la CEDO pentru infometarea populatiei ? Pentru salariul minim pe economie mizerabil care este in neconcordanta totala cu preturile alimentelor, in special? Pentru miile sau zecile de mii de batrani care nu au ce manca? Pentru zecile de mii de copii care traiesc sub limita saraciei? Pentru ca au alungat din tara milioane de romani ? Si pentru multe altele…..Cand? Cat le mai merge ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.