Am terminat-o cu justiţia din România. Adică mai mult de atît nu mai am ce face. Aţi ghicit, plîngerea penală împotriva parlamentarilor României, cea de care vă spuneam aici, a fost respinsă şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mai este ceva pînă vom afla exact care au fost motivele (redactarea durează un timp nedefinit) dar soluţia sună în felul umător:
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul Piţigoi Marius Alexandru împotriva lucrării nr.773/VIII/1/2016 din data de 20.04.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Menţine lucrarea atacată. Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.
În sală procurorul a făcut referire la art. 340 NCPP (articol pe care eu nu l-am invocat), acesta aplicîndu-se doar actelor şi măsurilor ce intră în incidenţa urmăririi penale, iar plângerea ce face obiectul lucrării 773/VIII-1/2016 a fost reclasificată într-o petiţie. Eu am apucat să zic doar că eu contest tocmai această reclasificarea a unei plîngeri penale într-o petiţie. Judecătorul a spus că instanţa va rămîne în pronunţare în baza art. 340 NCPP şi asta a fost tot. Nu s-a judecat pe fond.
Pot fi de acord că trebuie respectate anumite proceduri, că este nevoie de un oarecare formalism, dar nu pot fi de acord ca într-o problemă aşa de importantă şi de evidentă să fie evitat fondul problemei.
Cum hotărîrea este definitivă m-am adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului în baza Art. 3 din Protocolul nr 1, disponibil aici, care prevede că:
Înaltele Părţi Contractante se angajează să organizeze, la
intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţii
care să asigure libera exprimare a opiniei poporului cu privire
la alegerea corpului legislativ.
Ori, în cazul nostru, chiar dacă alegerile sunt libere, ele nu exprimă opinia poporului, acesta dorindu-şi un Parlament unicameral format din maxim 300 de persoane. Chiar dacă este un proces de durată am convingerea că acolo se va face dreptate. Şi dacă tot a rămas că de fapt am făcut doar o petiţie, ei bine, am mai facut una. De data asta am trimis-o Consiliului Superior al Magistraturii. Să spună şi dînşii dacă un referendum consultativ obligă sau nu autorităţile.
Faptul că am fost „amendat” cu 200 de lei nu mă deranjează chiar deloc. Chiar eu spuneam aici că aşa ar trebui să funcţioneze justiţia. Cine pierde să plătească şi cheltuieli de judecată. Dacă în unele cazuri se poate, care mai este rostul taxei de timbru?
UPDATE 1:
A venit şi motivarea:
