Buget din pix

În 2017 o să avem creştere economică, o să luăm bani de la UE, o să fie bine, staţi liniştiţi. Că banca mondială estimează (aici) că PIB-ul României va creşte doar cu 3,7% faţă de 5,2% cît zice guvernul este altă poveste. Sunt probabil nişte hateri, ca să folosesc un cuvînt la modă. De unde să ştie ăia ce avem noi aici? Tocmai s-au mărit pensiile, a crescut salariul minim şi cîte şi mai cîte. Toate astea vor umfla economia pînă ajunge cît zice PSD-ul.

Ca fapt divers, în camapanie electorală PSD-ul promitea o creştere economică de 5,5% (faţă de 5,2% acum) şi o inflaţie de 1,2% (faţă de 1,4% acum). Diferenţa nu e chiar aşa de mare, o putem accepta. Ar fi o problemă dacă aceste cifre s-ar modifica în fiecare lună. Deocamdată nu e cazul.

Cel mai important e că PSD-ul poate face bugetul cum vrea. Să mărească pensiile, să mărească salariile, să facă tot ce crede că e mai bine. Singura condiţie este să respecte legile şi tratatele internaţionale. Iar unul dintre acestea spune că deficitul bugetar trebuie să fie mai mic de 3% din PIB. Am mai spus şi cu altă ocazie, nu trebuie să confundăm PIB-ul cu bugetul, în cazul bugetului de stat supus dezbaterii publice aici, veniturile sunt de 254 miliarde ron şi cheltuielile de 278 miliarde ron deci deficitul este de aproape 10% din venituri.

Repet, nu este obligatoriu ca guvernul PSD să ţină seama de opiniile experţilor internaţionali. Nu au decît să zică că ei văd o creştere economică şi de 15%. Nu au decît să zică că vor veni de la UE de 3 ori mai mulţi bani ca anul trecut. Apropo, asta chiar zic. Tot ce contează este ca la sfîrşitul zilei (sfîrşitul anului în cazul de faţă) îndatoriile statului să fie respectate. Asta nu este negociabil.

Eu cred că, aşa cum arată proiectul de buget, deficitul se va apropia de 5% din PIB. Şi asta înseamnă o încălcare grosolană a tratatelor internaţionale deci un Abuz în serviciu (Art. 297 Cod Penal). Voi trimite un email la adresa publicinfo@mfinante.ro şi le voi spune lucrurile astea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.