A fost o vară dificilă. Ne hotărîm, în grabă, să mergem la mare. Măcar un weekend. Suntem cinci aşa că ne trebuie un apartament. Găsesc, pe booking, unul la 115 euro. Mă gîndesc că e aşa de puţin pentru că nu este într-un hotel ci într-un bloc. În complexul Summerland din Mamaia Nord. Aproape de Năvodari. Avem noroc. Are şi vedere la mare.
Arhitectura locului seamănă izbitor de mult cu cea din Herăstrău. Blocuri cu zece etaje atît de apropiate încît şi un ajutor de spiderman ar putea sări de pe unul pe altul. Străzile nu au decît o bandă. Ceva normal; nu mai era loc. Sunt hotărît să nu bag în seamă toate astea. Şi nici faptul că nu ai unde să parchezi dar lîngă noi este o parcare cu şapte nivele complet goală. O fi pentru riverani.
Vine noaptea. Boxele amplasate chiar pe plajă încep să duduie. Eu adorm greu şi cînd e linişte. Acum nici o şansă. Pînă la urmă n-a fost deloc un noroc că avem apartament cu vedere la mare. Pe la 1 noaptea mă gîndesc că dacă tot nu dorm măcar să mă distrez. Sun la poliţie. Încerc să le explic unde sunt. Nu mă fac înţeles aşa că îmi dau întîlnire cu poliţia la intrarea în hotelul Blue Beach. E chiar în faţa blocului meu. Îmi iau un tricou şi o pereche de pantaloni scurţi şi ies. Afară e aşa de mare gălăgie încît dacă nu vorbeşti tare nu te înţelegi cu celălalt.
Ajunge şi poliţia. Un agent îmi explică „Domnule Piţigoi, dvs. sunteţi cazat în zona cluburilor. Vă înţeg, am primit multe reclamaţii de genul ăsta, dar nu avem ce face, cluburile au autorizaţie”. Pe moment mă blochez. Ieri nu ştiam că acolo este zona cluburilor. De unde era să ştiu? Nici nu mi-a trecut prin cap că ar trebui să mă interesez unde sunt cluburile în Mamaia. Tot el continuă. „Numai garda de mediu poate măsura nivelul decibelilor”. „Să sunăm la garda de mediu atunci” zic eu. Oricum nu am altă treabă. „Nu o să vină” zice el „şi oricum nu ştim ce număr au”. „Nu putem afla de pe net?” „Aflaţi dumneavoastră”. Îmi scot telefonul şi mă apuc să caut. Găsesec un număr la care nu răspunde nimeni. Mă uit la poliţistul din faţa mea. Are uniformă, cătuşe, pistol. Reprezintă statul român. Mă uit la mine. Am nişte pantaloni scurţi şi o bluză. Reprezint fraierii care vin la Mamaia fără să ştie unde sunt cluburile.
Completez o declaraţie. Agentul îmi explică că nu are rost să meargă la ele să le dea amendă. Nu îmi e clar pentru ce din moment ce ele au autorizaţie. Îmi spune, totuşi, că o să îi „roage” să dea muzica mai încet. Evident că nu se întîmplă nimic. Petrecerea continuă pînă la ziua. În dreapta mea, la vreo două sute de metri este o zonă de campare. Dacă eu, cu termopan, nu pot să dorm, ce or zice ăia din cort? Sau ce or zice ăia din celebru complex Phoenicia, care este şi el foarte aproape?
Nu cred că există autorizaţie pentru aşa ceva. Ar fi absurd. Mai degrabă cred că patronii cluburilor au cumpărat toate autorităţile. Inclusiv poliţia.
UPDATE 1
Răspunsul poliţiei: „s-au luat măsuri în limitele competenţelor conferite de lege” (whatever that mean).
