Plîngere penală împotriva C.N.A.

A membrilor CNA. Pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Pentru că, în şase luni, nu şi-au găsit timp să discute o sesizare făcută de mine. Prin August 2016 am reclamat la CNA emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3. Nici nu mai contează despre ce era vorba. Pretenţiile mele ar putea fi nefondate. Dar era OBLIGATORIU ca unica autoriate de reglementare în domeniu să se pronunţe în termenul legal.  Continuă lectura „Plîngere penală împotriva C.N.A.”

The free city

Este versiunea în engleză a romanului meu Orasul liber. Şi cum se apropie Crăciunul am hotărît să vă fac cadou ediţia Kindle. Este disponiblă gratuit aici pînă pe 26 decembrie. O puteţi descărca pînă atunci chiar dacă nu aveţi timp de citit în perioada asta. Nu e musai să aveţi un ebook reader de la Amazon, o puteţi citi pe orice dispozitiv cu ajutorul aplicaţiei Kindle pentru PC, telefon etc.  Continuă lectura „The free city”

Primele 3 capitole din Oraşul liber

Mulţi români consideră că 30 de ron este o sumă mare pentru o carte. Mai ales dacă este scrisă de un autor necunoscut. Şi e chiar debutul acestuia. Dar suma nu a fost aleasă întîmplător. Cartea a fost editată în regie proprie (adică eu am suportat integral toate costurile). Avînd în vedere comisionale uriaşe ale librăriilor online aveam două variante: fie să o pun în vînzare la un preţ mai mic exclusiv pe site-ul editurii fie să cer mai mult permiţîndu-mi în acest fel listarea pe cele mai cunoscute site-uri de specialitate. Mai ales că acolo se fac discount-uri serioase.  Continuă lectura „Primele 3 capitole din Oraşul liber”