Aplicarea referendumului din 2009 depinde de judecători

… şi nu de politicieni, aşa cum ar părea la prima vedere. Mai concret depinde de judecătorii de la CCR şi de cei de la CSM. Sigur, trebuie să facem abstracţie de faptul că şi la CCR şi la CSM sunt tot politicieni. Vezi cazul dl. Valer Dorneanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor din partea PSD, actualmente judecător „impaţial” la CCR, care decide „obiectiv” ce fac foştii lui tovarăşi. Da, se poate (mai ales la noi) dar să presupunem pentru o clipă că odată trasă pe cap roba de magistrat te-ai lepădat de tot trecutul, oricât de întunecat ar fi fost.

Raţionamentul e simplu: preşedintele CSM trebuie să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României, ca reprezentant al statului român, conflict generat de refuzul Parlamentului României de a pune în acord Constituţia României cu rezultatul referendumului din Noiembrie 2009 pentru trecerea la un Parlament unicameral format din maxim 300 de persoane. Curtea Constituţională, odată ce este legal sesizată, va soluţiona conflictul, adică îi va obliga pe parlamentari să adopte un proiect de revizuire a constituţiei.

Posibile obiecţii:

1. Referendumul din 2009 a fost consultativ deci opţional. Fals! CCR a stabilit deja că este obligatoriu ca acel referendum să producă efecte. „Din această perspectivă, ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare – această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral.”  (pct. XII 1.7 din Decizia 682/2012)
2. Curtea Constituţională nu îi poate obliga pe parlamentari să voteze într-un anumit fel. Fals! Aşa cum l-a obligat pe Iohannis să o demită pe Kovesi. „Odată constatat un conflict juridic de natură constituțională, Curtea Constituțională, în virtutea dispozițiilor art.142 alin.(1) din Constituție, potrivit cărora „este garantul supremației Constituției”, are obligația să soluționeze conflictul, arătând conduita în acord cu prevederile constituționale la care autoritățile publice trebuie să se conformeze”  (pct. 120 din Decizia 358/2018)
3. Preşedintele CSM nu este parte în conflict deci poate dormi liniştit. Fals!  „Curtea a constatat că subiectele de drept prevăzute de art.146 lit.e) din Constituţie sunt în drept să formuleze cereri cu privire la soluţionarea unor conflicte juridice de natură constituţională, deşi nu sunt părţi în aceste conflict, deci nu justifică un interes propriu.” (pct. 53 din Decizia 358/2018). De altfel chiar ieri CCR a soluţionat un conflict între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cererea … Guvernului(!) Deci se poate. Mai mult, statul se organizează potrivit principiului echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale (vezi Art. 1 din Constituţie).  Ce însemnea „echilibrul puterilor” dacă puterea judecătorească se face că plouă?! Atenţie! Cetăţenii nu pot sesiza Curtea Constiţională în astfel de cazuri. Acest drept îl are doar Preşedintele, Primul Ministru, Preşedinţii celor două camere ale Parlamentului şi preşedintele CSM. Deci preşedintele CSM este singurul reprezentant al puterii judecătoreşti.
4. Nu este un conflict juridic de natură constituţională. Fals. „Conflictul juridic de natură constituţională între autorităţi publice presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor, fără însă a considera că nu se mai pot ivi şi alte categorii de conflicte juridice de natură constituţională.” (Decizia 290/2008). Conflictul este între Parlament şi noi  (poporul român) dar cum poporul român nu este autoritate publică este nevoie de ajutorul Preşedintelui care, apropo, ar trebui să vegheze la respectarea Constituţiei (Art. 80).

Problema e că preşedintele CSM nu vrea să sesizeze Curtea Constituţională. De ce? Greu de spus. Nu vrea şi pace. Nu e asta o dovadă că la CSM se face politică în loc să aplice legea?! Ba da. Este. Dar cine să-l tragă la răspundere? Ce judecător o să aibă curaj să ia o decizie împotriva lui? Şi să rişte exluderea din magistratură? Nu tată, mai bine zice că acţiunea este inadmisibilă, ca în exemplul ăsta: 4256/2/2017.  S-a trezit şi ăsta, teleleu Tănase, să dea în judecată preşedintele CSM-ului!

Oare de ce nu se duce nimeni din toată mass-media să-l întrebe pe preşedintele CSM-ului de ce nu îşi îndeplineşte îndatoririle legale? Ar fi interesant dacă şi lor tot că nu e oportun le-ar răspunde. Dar poate că nu e ăsta un subiect pentru presă! Ce, o fi ăsta vreun caz de corupţie? A luat bani de la cineva? L-ai văzut tu?

UPDATE 1:

Semneaza daca iti pasa! S-ar putea sa conteze.

https://campaniamea.declic.ro/petitions/judecatorii-pot-decide-maxim-300-de-parlamentari-cerem-sa-se-aplice-legea

UPDATE 2:

Vom protesta în faţa sediului CSM:

https://www.facebook.com/events/576689796126399/