Plîngere penală împotriva C.N.A.

A membrilor CNA. Pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Pentru că, în şase luni, nu şi-au găsit timp să discute o sesizare făcută de mine. Prin August 2016 am reclamat la CNA emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3. Nici nu mai contează despre ce era vorba. Pretenţiile mele ar putea fi nefondate. Dar era OBLIGATORIU ca unica autoriate de reglementare în domeniu să se pronunţe în termenul legal. 

Ce ai putea face dacă vezi pe TV ceva ce ţi se pare că nu e OK? Repet, dacă ţi se pare. Nu înseamnă automat că ai dreptate. Poate te înşeli. Poate eşti părtinitor. Poate că lucrezi la concurenţă. Toate astea nu au nici un fel de importanţă. Este dreptul tău să te adresezi organelor competente ale statului. Este un drept fundamental. Iar în cazul de faţă singura autoritate competentă este Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Să nu-mi spuneţi că CNA-ul are prea multe reclamaţii şi nu are cum să le examineze pe toate. În realitate membrii CNA nu vin la muncă. Toată luna Ianuarie 2017 au fost doar patru şedinţe (detalii aici). În Decembrie fură trei. Abia în Februarie, datorită protestelor, au lucrat cîte trei (!) zile pe săptămînă. O fi chiar aşa de greşit să le cerem să muncească şi ei cîte cinci zile pe săptămînă, aşa cum facem şi noi?

Deşi termenul de şase luni nu este prevăzut explicit în Legea 504/2002 (Legea audiovizualului), acesta este dat de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Este termenul de prescriere a unei contravenţii. Nu poţi fi amendat azi dacă acum jumătate de an ai parcat undeva unde nu era permis. Mai mult, membrii CNA erau pe deplin conștienți de existența acestui termen. Astfel, reclamaţia mea a fost pusă pe ordinea de zi cu doar două zile înainte de expirarea celor şase luni.

Profitînd de faptul că şedinţele CNA sunt publice, am fost să văd cu ochii mei cum se împarte dreptatea. Am făcut un exerciţiu de răbdare şi de autocontrol şi am stat în sală de la 10:00 pînă la 15:00. La trei fix, unul din membrii consiliului s-a ridicat şi a plecat. Nu a contat că şedinţa nu se sfîrşise, că erau încă discuţii. Programul se terminase. Aşa se face la stat. Urmărindu-l cu privirea pe domnul acela mi-am amintit de o zi cînd am vrut s-o tai acasă pe la zece seara, după vreo 12 ore de muncă. Şeful m-a întrebat dacă sunt în concediu. Sigur, nu sunt toate zilele aşa, dar, „la privat”, nu prea poţi pleca dacă nu ţi-ai terminat treaba.

A fost un lucrul care efectiv m-a îngrozit la acea şedinţă. Într-o emisiune, tot la Antena 3, s-a spus despre protestele din Piaţa Victoriei că ar fi „manifestaţii naziste”. Un membru CNA a argumentat că unii pariticpanţi au cerut închiderea Antena 3, lucrul specific „regimurilor totalitare” deci postul TV nu ar trebui sancţionat. WTF!? Las la o parte faptul că nu toţi cei din piaţă cereau închiderea postului TV şi oricum nu ăsta era motivul protestului şi revin la cazul meu. Pentru că am cerut, chiar în scris, ca membrii CNA să fie anchetaţi şi eventual băgaţi la puşcărie dacă sunt vinovaţi, asta mă face nazist!? Voi reveni asupra acestui aspect într-un alt post, după ce fac rost de înregistrarea şedinţei respective.

Să nu vă imaginaţi că ar fi nu ştiu ce rigoare în deciziile CNA. Nu. Votează fiecare după cum îl taie capul. După principiul „ştim noi mai bine”. Concret. Se face un raport de monitorizare la care tu nu ai acces şi care nu este vizionat integral în şedinţă. Apoi preşedintele întreabă dacă sunt propuneri de sancţionare. Dacă nu sunt, s-a terminat. Asta e tot. Se trece la următorul punct pe ordinea de zi. Sunt şi cazuri în care fragmente din acel raport de monitorizare sunt prezentate şi se discută pe marginea lor. Dar discuţiile sunt de genul celei de mai sus. Despre precedent, de exemplu, eu nu am auzit vorbindu-se niciodată în cele cinci ore cît am stat acolo.

Nu mă număr printre cei care cer închiderea postului Antena 3. Şi nici Realitatea, România TV, ProTV sau oricare altul. Dar toate trebuie să respecte legea. Exact asta ar trebui să facă CNA-ul. Să se asigure că legea audiovizualului este respectată. Pe mine au preferat să mă ignore şi, din păcate, sunt mulţi în aceaşi situaţie (detalii aici). Eu, personal, mă voi lupta pentru drepturile mele. Pînă la CEDO dacă e nevoie.

1 gând despre “Plîngere penală împotriva C.N.A.”

  1. CNA este o institutie necesara insa , asa cum este organizata in prezent , nu isi va face niciodata datoria .
    Legea sa de functionare trebuie revizuita pornind insasi de la modul de constituire care nu trebuie sa aiba nicio legatura cu politicul .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *